Poliția mexicană a anunțat că l-a arestat pe cel care a organizat răpirea fotbalistului mexican Alan Pulido. Individul arestat are 29 de ani și este căsătorit cu o verișoară a jucătorului echipei Olympiacos Pireu.
Autoritățile mexicane au anunțat că Osvaldo Velazquez Garcia este cel care a organizat răpirea lui Alan Pulido, atacantul mexican al echipei Olympiacos Pireu. Osvaldo Velasquez Garcia este căsătorit cu verișoara fotbalistului.
Alan Pulido, jucătorul echipei Olympiacos Pireu și al naționalei Mexicului, a fost eliberat după ce sâmbătă noapte fusese răpit de șase indivizi mascați în timp ce se întorcea cu prietena sa de la o petrecere.
Alan Pulido a marcat 6 goluri în 15 meciuri jucate pentru Olympiakos și a fost în lotul Mexicului la Campionatul Mondial din 2014. Alan Pulido este convocat în lotul naționalei Mexicului pentru Copa America 2016, competiție care va avea loc în Statele Unite.
Conform surselor guvernamentale, Mexic are una dintre cele mai ridicate rate de răpiri din lume, aproape 1 000 pe an, însă surse neoficiale susțin că această cifră este de 10 ori mai mare. Tamaulipas, locul unde a fost răpit jucătorul, se află la granița cu Statele Unite ale Americii și este un teritoriu pentru care își dispută supremația mai multe carteluri de droguri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER